Arhiva pentru mai, 2008

Ceva frumos

Posted in haioase, stă scris on mai 31, 2008 by Beatris

O soţie îi spune soţului ei de 50 de ani, în timp ce stau seara în pat: “Când eram tineri, obişnuiai să mă ţi de mână în fiecare seară.” Încet, puţin iritat, el îi caută mâna şi o prinde uşor. “Şi când eram tineri, continuă ea, obişnuiai să stai mai aproape de mine”. Şi mai încetişor, soţul se mişcă, apropiindu-se de ea. “Şi când eram tineri, obişnuiai să mă muşti în joacă de ureche”. Atunci bărbatul se ridică brusc din pat şi se îndreptă spre uşă. Soţia îl întrebă puţin speriată: “Unde te duci?” “Să-mi caut proteza”, mormăi el…

Să faci gesturi jucăuşe când eşti tânăr şi plin de romantism, iar camera este frumos decorată şi parfumată este un lucru. Însă a continua cu şoapte dulci când porţi aparat auditiv, iar întreaga cameră miroase a Ben Gay şi trebuie să te ridici după proteza dentară - asta este cu totul altceva.

Ce înseamnă regulă?

Posted in descoperiri, gânduri, stă scris on mai 31, 2008 by Beatris

Cuvântul regulă provine din latinescul regula care înseamnă un lucru care se face în mod regulat.

Când mă gândeam la regulă mă gândeam în primul rând la un fel de constrângere, dar se pare că trebuie să fie ceva plăcut din moment ce se face regulat… sau nu? Cred ca ar trebui să facem în aşa fel încât toate regulile din viaţa noastră să fie plăcute şi să le facem cu drag…

Viaţa la microunde

Posted in când sunt tristă scriu, gânduri, observaţii on mai 31, 2008 by Beatris

Ne-am obişnuit ca totul să se facă repede, fără alţi paşi intermediari şi vase în plus de spălat….

Temele se fac cu semipreparate de pe net: copy, paste, se mai adaugă pagina de gardă, eventual 2-3 cuvinte şi totul e gata în 5 minute. Şi uite aşa terminăm cu 10 şi ne întrebăm de ce nu ştim nimic…. Binenţeles că tot profii şi facultatea sunt de vină, de ce să ne asumăm răspunderi?

Comunicarea… oooo, e aşa de trist. Cine mai are timp să se intereseze de viaţa colegului? Mă poţi ajuta în această problemă…? Conversaţiile sunt atât de lipsite de sens… de multe ori mă trezesc că vorbesc doar aşa ca zgomot de fond… şi mai mult de 5 minute nu am… Nu ştiu de ce mă mai întreb de ce relaţiile nu mai sunt autentice şi ne simţim atât de singuri…

Iubirea… mi-e şi frică să mă gândesc. “Te-am văzut, mi-ai plăcut, ce rămâne de făcut…?” şi continuarea o ştim cu toţii… Şi uite aşa ne întrebăm de ce atât de mulţi oameni divorţează şi lasă în urmă copii cu traume…

De ce? Pentru că totul se întâmplă ca la microunde… Ce altădata se făcea în 10 minute acum se face în 5 minute. E drept că acum speli doar un vas, dar prefer să iau buretele de sârmă, dar să ştiu, să comunic şi să iubesc şi să fiu iubită…

Pe 31 mai România renunţă la fumat

Posted in anunţuri on mai 30, 2008 by Beatris

1.000.000 de pliante, 20.000 de postere si un premiu de 2000 de Euro vor încuraja românii să renunţe definitiv la fumat

Asociaţia studenţească AMiCUS şi Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie în parteneriat cu Asociaţia Studenţilor din Universitatea Transilvania, Asociaţia Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj - filiala Brasov, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Braşov şi voluntari ai Crucii Roşii implementează la Braşov campania naţională „Pe 31 mai România renunţă la fumat”

“În fapt, această iniţiativă este urmarea campaniei “Pe 31 mai Braşovul renunţă la fumat” organizată anul trecut de către Asociaţia Studenţească AMiCUS şi care s-a bucurat de un succes deosebit. Văzând acest lucru, am decis ca anul acesta să căutăm parteneri naţionali serioşi, cu posibilităţi de implementare în cât mai multe locaţii, care au mai fost implicaţi în astfel de acţiuni” a declarat Aurelian Horja, iniţiatorul acestui proiect.

“Anul acesta se împlinesc cinci ani de la inaugurarea în Parcul Tineretului din Bucureşti a singurului Monument din lume dedicat Victimelor Fumatului şi a rostirii Declaraţiei de la Bucureşti prin care se cereau multe din lucrurile ce astăzi sunt realitate. Am considerat că o astfel de iniţiativă merită sprijinită şi asumată de către Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea” a declarat Cristian Modan, reprezentantul partenerului naţional de implementare al proiectului.

Până pe 31 Mai, voluntarii campaniei vor distribui în licee, facultăţi, campusuri universitare, unităţi medicale şi locuri publice din toată ţara sute de mii de pliante (la Braşov 17.000) conţinând îndemnul de a renunţa la fumat cel puţin pe data de 31 mai.

De asemenea, vor fi afişate 20.000 de postere (la Braşov 750) pentru a marca acest eveniment iar voluntarii vor fi îmbrăcaţi pe toată perioada campaniei în tricouri albe, purtând sloganul campaniei: „Pe 31 mai România renunţă la fumat!”.

Pe data de 31 mai, zeci de tineri vor ieşi pe stradă „înarmaţi” cu un fluier şi vor „amenda” cu un fluierat scurt şi prietenos orice român văzut că îşi aprinde o ţigară sau cumpără un pachet de ţigări. Ca „proces verbal” le vor oferi un pliant prin care vor fi îndemnaţi să renunţe la fumat cel puţin pe data de 31 mai.

Pentru cei care doresc să renunţe la fumat sunt puse la dispoziţie mai multe modalităţi si un premiu de 2000 de Euro pentru una dintre persoanele care vor renunţa la fumat definitiv:
• telefon: 021 252 09 24 sau 0741 079 325
• email: office@fumat.ro sau office@asef.ro
• completarea pliantelor ce vor fi distribuite în cadrul campaniei
• curs interactiv de renunţare la fumat prin accesarea site-ului www.fumat.ro Cursul este oferit gratuit şi se va desfăşura online putând fi urmat oricând în funcţie de programul dorit de cursanţi.

Asociaţia Studenţeasca AMICUS este o organizaţie studenţească constituita la nivel naţional şi işi propune să răspundă nevoilor specifice ale studenţilor, organizând periodic seminarii, conferinţe, dezbateri şi ateliere orientate pe formarea profesională şi dezvoltarea personală, promovează şi susţine voluntariatul în cadrul unor programe comunitare şi educaţionale.

Activitaţile desfăşurate de Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie în parteneriat cu Institutul de Sănătate Publică, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Agenţia Naţională Antidrog, Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene au ca scop îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei prin informare şi educare cu privire la un stil de viaţă sănătos dar şi combaterea activă a comportamentelor dăunătoare sănătăţii (alcoolism, tabagism, consum de droguri) şi sprijinirea celor care doresc să renunţe.

Mi-aş dori să n-am nimic

Posted in când sunt tristă scriu, gânduri, întrebări on mai 27, 2008 by Beatris

Când m-am întors acasă din scurta mea vacanţă parca toate lucrurile din casa mea făcuseră pact să se strice… şi nu e prima dată când mi se întâmplă asta… de parcă nu ar fi fost suficient că tocmai am plecat dintr-un loc drag, de la nişte oameni aproape de inima mea, unde mănânci spanac la comandă, unde fratele meu cu scuterul e disponibil să mă plimbe când şi unde mi se năzare mie, unde nu trebuie să iau trenul de la aeroport, cu alte cuvinte de la ai mei…

Eram în tren în drum spre casă, dar parca nu simţeam că merg spre casă… Ştiam că nu o să mai fie spanac în frigider, că seara n-am pe cine să aştept, că nu o să mai pot purta acele rochize în breteluţe…. îmi doream să mă întorc, ba nu.. îmi doream să vin la primul seminar de la Back to basis , îmi doream să fiu în Austria, ba nu… îmi doream să nu mai exist…

Aveam la mine suficinte lucruri cât să mă îmbrac 3 sezoane, aveam şi bani, si tot, dar nu mă aveam pe mine. Nu putea nimic să mă satisfacă, îmi doream să mă pot divide, îmi doream ca alţii să decidă unde să merg, ce să fac…

Şi mai trist că prietenii ce le lăsasem calzi erau atât de reci… nu pot să am totul, aşa că nu mai vreau nimic, e aşa de trist să pierzi….

Toţi mă întreaba de când am venit: ce e cu tine… pari supărata? Nu, nu sunt…. Parcă ai avea nevoie de un umăr să plângi? Nu, nu am nevoie… Vrei să vorbim? Nu, nu vreau…

Vreau!

De fapt, problema este că nu ştiu de unde să mă adun…

Mac

Posted in macro, poze on mai 20, 2008 by Beatris

Imi place

Posted in bucurii, gânduri, observaţii on mai 19, 2008 by Beatris
  • sa pierd vremea
  • sa il atentionez pe fratele meu ca s-a facut verde
  • sa alerg pe langa oameni si sa ma intreb ce gandesc
  • sa steau seara in pat si sa ma gandesc la nimicuri dulci
  • sa dau impresia ca sunt proasta
  • sa aranjez haine
  • sa tai felii de piersici
  • sa port esarfe
  • sa fiu atipica
  • sa fac bagaje
  • culoarea rosie
  • sa merg la scoala
  • sa rescriu ce deja exista
  • sa-mi personalizez teritoriul
  • sa mananc lucruri crocante
  • sa-i fac pe oameni sa zambeasca
  • sentimentul dupa epuizare
  • sa privesc lumea cand doarme
  • ca sunt copilul cel mic
  • sa fiu indragostita
  • sa curga apa pe mine
  • sa cant pe strada

Imi place ca exist!

Michele

Posted in alb-negru, people, poze on mai 18, 2008 by Beatris

infulecand

surise

nu ma bate

nu sunt sigura

bucurie de copil

Expresii de Michele

Posted in people, poze on mai 15, 2008 by Beatris

Ii place sa fie fotografiata, e prima care se stamba cand e vorba de un aparat prin preajma, te poti astepta la orice, chiar si sa stea in cap… cu alte cuvinte ii place sa fie bagata in seama. Deci nu a fost deloc greu sa o fotografiez, pacat ca era lumina prea puternica…

bucurie de copil

ups! ce-ai facut?

pfuai

Copii in parc

Posted in contraste, people, poze on mai 15, 2008 by Beatris