Un punct de o deosebită atracţie din Craiova îl reprezintă, prin pitorescul său, Parcul Romanescu. Unicat în România, acest valoros monument de arhitectură peisajeră este şi una dintre cele mai interesante realizări de acest gen din Europa.
Situat în partea de sud a oraşului, acolo unde se sfârşeşte Calea Unirii, el mai este cunoscut şi sub numele de Parcul Bibescu, deoarece este amplasat pe un teren cumparat de Primaria Craiovei, în anul 1853, de la Iancu Bibescu, fratele lui Grigore Bibescu, şi pentru că în mijlocul său se găseşte una dintre casele familiei domnitoare.
Iniţiativa acestei importante lucrări urbanistice aparţine cunoscutului edil şi om de cultura N.P. Romanescu. Acesta a hotărât, în anul 1899, amenajarea unui parc pentru odihnă şi recreere. În anul 1900, la Expoziţia Internaţională de la Paris, proiectul a fost premiat cu medalia de aur, pentru ca, un an mai târziu, lucrările de realizare a parcului să înceapă sub conducerea arhitectului peisajist francez Emil Redont, ajutat de fratele sau, Jules Redont, si de Emil Pinard.
Pentru realizarea proiectului s-au utilizat soluţii îndrăzneţe, cum ar fi aclimatizarea şi implantarea unor specii valoroase de arbori şi arbuşti, realizarea unui cadru romantic, prin edificarea unor construcţii de tipul Podului Suspendat, Castelului în ruină, Rotondei, ori realizarea unui pod, din beton, care imită trunchiuri de arbori. Suprafaţa totală a parcului este de 96 de hectare şi cuprinde, pe lânga plantaţiile ornamentale de arbori şi arbuşti, o întindere de apă de peste 4 ha, un hipodrom de 20 ha, drumuri, alei şi poteci care însumează peste 35 km lungime. De asemenea, parcul este dotat cu un amfiteatru pentru spectacole, o mică gradină zoologică şi câteva restaurante.
O deosebita valoare au plantaţiile forestiere şi ornamentale, cu peste 250 de specii de arbori şi arbuşti. Dintre varietăţile decorative, cele mai demne de atenţia vizitatorilor sunt Pinus excelsa wal (un conifer originar din Himalaya), Cerasus serrulata, Acer saccharinum, Alnus glutinosa etc.
Conceput si realizat ca un parc romantic, imaginat şi amenajat în totalitate de arhitecti, Parcul Romanescu este, în felul său, unic în Romania. De aceea, încantati şi mândri de parcul lor, locuitorii Craiovei au ţinut să-l numească, în semn de omagiu, chiar cu numele fondatorului său.
http://www.ici.ro/romania/ro/orase/cv_parc.html (de aici e informaţia)
Am găsit şi nişte poze de acum 4 ani de când am trecut şi eu pe acolo şi cred că e singurul lucru pentru care merită să vizitezi Craiova…

alee parc

o parte din lac

fântâna arteziană

barca pe lac pluteşte uşor….
Posted by sorex on iunie 27, 2008 at 12:58 pm
poti sa faci altele noi
arata mult mai bine acum … pe cuvantul meu!