S-a dus … şi nu mai vine

S-a dus…

S-a dus vremea în care puteam să dorm pană la 12 şi apoi să lenevesc în pat citind o carte bună şi a doua zi să găsesc argumente de ce nu m-am dus la şcoală …

S-a dus vremea când jucam elastic cu vecinele până nu-l mai vedeam …

S-a dus vremea când primeam bursă doar pentru că am fost conştincioasă …

S-au dus taberele explo din fiecare vară şi miile de camporee, şi excursii şi …

S-au dus atât de multe capricii, cadouri ce mi le făceam, zilele în care îmi permiteam să nu fac nimic …

Şi ce-o să vină?

Va veni vremea când trebuie să muncesc pentru a trăi …

Va veni vremea să mă gândesc că din primul salariu o să îmi cumpăr frigider în loc de bicicletă (nu haine, nu clame de păr, nu vată de zahăr sau… nu, nu… a trecut vremea aia). O, şi de ar fi doar frigiderul…

Va veni vremea când o să vin acasă ruptă de oboseală şi va trebui să par fresh pentru munca de acasă …

Ce e acum?

E perioada în care încerc să îmi asum schimbările. Niciodată nu mi-a fost mai greu. Toată lumea trece prin asta, dar mi-aş dori să fiu excepţia care întăreşte regula. Mi-aş dori să dau timpul înapoi şi să îmi mai iau mapa şi să merg zilnic la şcoală, să pot să-mi iau oricând vacanţă şi să merg în Austria şi la ai mei etc

De ce a trebuit să se ducă, ce pot să fac?

- “Singurul lucru ce poţi să-l faci e să te bucuri de noua etapă …” - zice raţionalul din mine.

PS: Cel mai nasol e ca s-a dus şi acum nu e nimic… decât lungi nopţi nedormite în care îmi imginez … mai bine nu zic ce

Interzis dreptul la cultură după 3

Pentru că a trebuit să ajung mai târziu la o negociere, am trecut şi eu ca fost student “eminent” pe la bibliotecă să mă mai culturalizez puţin.

Mă aşez pe trepte, deschid să citesc, la care o voce ca un megafon:

- Afar’ cu voi! N-aţi terminat sesiunea, ce vă mai trebe? …. Hai dom’şoară mişcă-te odată că vreau să închid!

Halal sistem de educaţie, halal facilităţi de dezvoltare continuă…

Aşa ne-a învăţat şi şcoala: în sesiune se învaţă, în timpul anului se trândăveşte şi în vacanţă te distrezi. Şi ne mai întrebăm de ce când vine vorba de a munci nu suntem în stare să ne mobilizăm.

Trist…

Atunci când pierzi trenul - un desktop inspirator

Din neatenţie, din grabă, din indiferenţă etc se întâmplă curent să pierdem: momente calde, un zâmbet shiţat pe furiş, o carte bună de citit, nevoia celuilalt de a fi încurajat etc. Sunt lucruri care se pot recupera… uneori poate am pierdut doar varianta cea mai rapidă. Şi dacă rapidul e dus, la fel şi personalul, nu-i bai… mai există varinate, de exemplu: agale pe jos. E drept că ajungi la destinaţie mult mai târziu decât ai estimat, dar…

• în fuga rapidului nu ai cum să admiri macii de lângă calea ferată
• în gălăgia rapidului nu ai cum să auzi susurul blând
• în aglomeraţia rapidului nu ai cum să ai momente de stat de vorbă cu tine

E drept că poate uneori trebuie să mergi singur pân’ la destinaţie, cu toate că s-ar putea să mai dai de alţii asemenea ţie, dar important e să nu te descurajezi. În situaţia asta ai 2 varianate: ori aştepţi următorul tren, dar nu întotdeuna e făcut public programul, ori o iei pe jos…

PS: cu drag pentru colega si vecina Florina (si pentru cei care mai sunt in situaţia ei)

PS: imaginea de desktop e mai drastică, nu mai există alt tren… eu cred că mai există trenuri, dar atunci când nu le ştiu programul prefer să o iau pe jos

Şi iată că toate erau foarte bune

Aşa intenţionam să scriu când mai aveam doar un pic… aşa a fost în calculator, nu şi pe foaie… imprimanta nu s-a reparat… aşa că lucrarea mea are 2 pag de 21, concluziile sunt pe pagina 84, 84, antetul e când italic, când normal etc…

Aşa e şi în viaţă. Un pantalon talia 38 vine diferit pe 2 fete, chiar dacă au acelaşi număr de kilograme…. uram toată tehnologia de dimineaţă… de ce nu sunt compatibile, de ce?

Am învăţat încă o dată lecţia că nu îţi iese întotdeauna cum îţi doreşti, chiar dacă dai tot ce poţi mai bun din tine…

…e bine şi aşa rău cum e…

Cand lucrurile incep bine si se termina prost

Am inceput ultima noapte pentru licenta extrem de productiv, am avut si o revelatie, dar… pe la 2-3 imprimanta s-a blocat… pur si simplu nu mai reactiioneaza la nimic… am scos-o din priza, am luat-o cu frumosu’, dar… NIMIC.

e 4, 25 si mai sunt 5 ore si un pic pana trebuie sa o predau…

… dar ma duc sa dorm si sper ca asa, ca in basme, imprimanta se va repara de la sine si nu m-as supara daca Zana Buna mi-ar scrie si concluziile…

dar cel mai important e ca in tot acest timp am ramas calma… nu am trantit imprimanta cum as fi facut-o in alte conditii… poate din cauza revelatiei, eu stiu?

A…. si drojdia a expirat, caci am doar cu putin peste norma, sper ca nu o sa mai am revelatii pentru concluzie…

PS: acu as modifica categoria “cand sunt trista scriu” in “cand sunt obosita scriu”

Îmi pare rău, dar nu am timp

Nu am timp să mă trezesc să te privesc înainte să pleci de lângă mine, nu am timp să-mi iau micul dejun, nu am timp să îţi ascult frământările, nu am timp să îmi mai fie drag de tine, nu am timp să îţi mai ascult bătaia inimii, nu am timp să mai citesc o carte bună, nu am timp să îţi răspund la mesaj, nu am timp să văd mâinile întinse, să ascult glasul celor ce au nevoie de mine etc.

Îmi pare rău, azi nu am timp nici măcar să mor…

Un posibil scenariu:

Discuţie între şef şi angajat:

- Azi după servici trebuie să vorbim.

- Îmi pare rău, dar nu am timp.

Şeful în gândul lui: eu care tocmai voiam să te anunţ că îţi ofer 3 zile de concediu pentru că te-am văzut tare stresat şi obosit în ultimul timp.

Ia-ţi timp să asculţi ce are să-ţi spună lumea. S-ar putea să pierzi ceva important tocmai pe motiv că nu ai timp…

Ia-ţi timp!

STOP bârfa

MI-am propus de multe ori să elimin bârfa din viaţa mea, chit că uneori am o plăcere deosebită din asta… :(, pur şi simplu când nu ai ocupaţie e foarte comod să te gândeşti ce mai face colegu, colega şi eventual mai şi găseşti o mie de scenarii pentru viaţa lui dintr-un simplu gest văzut o dată…

Ieri din nou s-a întâmplat acest lucru, dar încă mă mustră tare conştinţa, parca nici nu mă mai pot uita la ‘cea persoană…

Şi doar mai alaltăieri am citit ceva despre bârfă. Citiţi, se merită!

Cine mi-a pus drojdie’n licenţă?

Ieri am decis că nu mai pot, că e prea mult şi că scot pur şi simplu ultimul capitol al licenţei (chit că era făcut) ca să ajung şi eu la o lucrare ok de 70-80 de pagini. Zis şi făcut, am scos capitolul şi tot am mai mult de 80 de pagini şi încă mai am de scis la conţinut… ca să nu mai punem la socoteală concluziile..

Ori eu gândesc în prea multe cuvinte, ori cineva mi-a pus drojdie-n licenţă…

Spate-n spate cu realitatea

Sunt oameni pe care pur şi simplu nu vreau să-i văd

Sunt situaţii cu care nu vreau să mă confrunt

Sunt vorbe pe care nu vreau să le aud

Sunt locuri prin care nu vreau să trec

Sunt trăiri pe care nu vreau să le simt

Drept urmare îmi întorc privirea, nu mă duc la anumite întâlniri, nu vorbesc cu unii oameni, schimb traseul, refuz să iau contact cu anumite realităţi…

Mi-e frică de aceste realităţi pe care o să vreau să le experimentez într-o zi şi … atunci ele o să-mi întoarcă spatele aşa cum fac eu acum?

Vreau să am puterea să nu mai fug de realitate…

Momente pe care trebuie să le accepţi aşa cum sunt

Azi am asistat la bucuria unei prietene… nu pot să uit reacţia ei când a observat surpriza ei de absolvire… da, mama ei era alături de ea (venise din Spania)… s-a blocat, a lăcrimat, dar câtă bucurie….

Apoi mi-am amintit cum exact cu o săptămână în urmă eram şi eu în locul ei…. dar ca absolventă, nu cu părinţi…. am încercat să-mi înec lacrimile… de când stau singură nu am vrut niciodată să recunosc că au fost momente când mi-aş fi dorit să fie alături de mine, am vrut să fac pe omul insensibil. Hai Beti, îneacăţi lacrimile, vrei să te vadă ceilalţi că suferi? Şi uite aşa m-am hidratat cu lacrimi…

Acu 2 zile spuneam cu drag cuiva: că sunt momente care ai vrea să fie diferite… cred că acum i-aş spune că sunt momente pe care trebuie să le accepţi pur si simplu aşa cum sunt. So, capu sus, şi priveşte la partea frumoasă :). Aşa că mulţumesc că am avut lângă mine prieteni foarte dragi şi mulţumesc alor mei că m-au susţinut şi că sunt acolo ca eu să fiu aici.