Mi-am făcut azi curăţenie în birou şi am rămas uimită cum o foaie, câteva cuvinte scrise, o felicitare etc pot să îţi stârnească o grămadă de amintiri. Te poartă cu gândul la locul faptei, la persoana sau persoanele implicate, la sentimentele existente în acel moment etc.

Dacă memoria cognitivă ne mai joacă feste, cea afectivă ne este mereu tovarăşă. E uimitor cum 3 semne pe o foaie te poate face să stai o jumătate de oră în reverie.

Evident că nu am terminat curăţenia, căci mă opream la fiecare pagina si retrăiam…

Să nu mă acuzaţi că am îmbătrânit (se zice că cel care trăieşte din amintiri deja a îmbătrânit), dar ai nevoie din când în când să te laşi purtat de emoţiile “cutiei cu amintiri”…

NU scriu asta ca să mă dau mare că m-am tuns la Paris, ci pentru că trăiesc o mare frustrare.

Dacă mergi să te tunzi la Paris trebuie să ai mare grijă la ce îţi fac în cap pentru că te trezeşti cu breton chiat că i-ai zis că nu vrei asta, sau cu părul scurt în loc de mediu. Cert e că, cu toate astea, la sfârşit ai o freză cool şi “rişti” să ai o freză unicat.

Dacă te tunzi în Bran (cred că se poate extrapola România), tot nu te tunde cum vrei, dar nu mai ieşi cu freză unicat. Mi-am şi scos la imprimantă ca să îi arăt cum vreau. I-am zis că vreau un breton fffffff scurt, şi părul la fel… aşa ca în poză.

- Mie mi-e frică să îţi fac bretonul aşa de scurt că nu mai are nimeni.

- Şi ce daca? Dacă eu aşa vreau.

Şi cu toate insistenţele e un pic deasupra ochilor şi arăt ca un copil de  3 ani.

Sper să reuşesc să respect clinţilor doleanţele când voi munci şi eu … nu de alta, dar aşa îţi faci clientela

Pentru că, după ce stai 2 ore în picioare la coadă de te doare spatele, în fumul altora etc, când să îţi dea adeverinţa constată că au greşit-o. Cică aveam 9,44 (39%) - e şi asta o medie.

- Vin-o mâine după ea.

Şi uite aşa mai pierd 2 ore din viaţă.

Şi tot noi eram de vină pentru greşeala lor: dacă le-aţi vrut aşa de repede.

- Nu, noi am fi vrut să ne bucurăm la munte, la mare alături de cei dragi, dar voi ne-aţi obligat să le vrem acum căci voi aţi pus perioada de însrieri la master acum.

S-a dus…

S-a dus vremea în care puteam să dorm pană la 12 şi apoi să lenevesc în pat citind o carte bună şi a doua zi să găsesc argumente de ce nu m-am dus la şcoală …

S-a dus vremea când jucam elastic cu vecinele până nu-l mai vedeam …

S-a dus vremea când primeam bursă doar pentru că am fost conştincioasă …

S-au dus taberele explo din fiecare vară şi miile de camporee, şi excursii şi …

S-au dus atât de multe capricii, cadouri ce mi le făceam, zilele în care îmi permiteam să nu fac nimic …

Şi ce-o să vină?

Va veni vremea când trebuie să muncesc pentru a trăi …

Va veni vremea să mă gândesc că din primul salariu o să îmi cumpăr frigider în loc de bicicletă (nu haine, nu clame de păr, nu vată de zahăr sau… nu, nu… a trecut vremea aia). O, şi de ar fi doar frigiderul…

Va veni vremea când o să vin acasă ruptă de oboseală şi va trebui să par fresh pentru munca de acasă …

Ce e acum?

E perioada în care încerc să îmi asum schimbările. Niciodată nu mi-a fost mai greu. Toată lumea trece prin asta, dar mi-aş dori să fiu excepţia care întăreşte regula. Mi-aş dori să dau timpul înapoi şi să îmi mai iau mapa şi să merg zilnic la şcoală, să pot să-mi iau oricând vacanţă şi să merg în Austria şi la ai mei etc

De ce a trebuit să se ducă, ce pot să fac?

- “Singurul lucru ce poţi să-l faci e să te bucuri de noua etapă …” - zice raţionalul din mine.

PS: Cel mai nasol e ca s-a dus şi acum nu e nimic… decât lungi nopţi nedormite în care îmi imginez … mai bine nu zic ce

Si al doilea sfat a fost despre tricouri simple pe care le doresti “inzorzonate”. A sunat cam asa:

Daca iti doresti un tricou cu imprimeuri si cu tot felul de lucruri pe el si nu ai decat unul simplu, si nu ai nici bani ca sa cumperi unul, nu trebuie sa disperi sau sa intri in panica, caci se gasesc solutii simpe cu doar putina creaivitate si timp alocat.

Si le-am dat un exemplu ca pot sa cumpre niste nasturi simpatici si sa ii ataseze creativ tricului simplu si uite asa sa aiba tricoul cu acel ceva cum si-l doreau. Sau daca vrei sa scrie ceva pe el poti pur si simplu sa iei o carioca cu care sa scri ce iti doresti sau sa cosi respectivul text.

Angajatii se tot plangeau ca peretele e alb, ca e praf pe monitor - unitate, lucruri care de fapt nu necesita nici multi bani, nici mult timp, ci doar putina creativitate. Nu cred ca ii impiedica nimeni sa isi puna pe perete o poza cu cineva drag, sau sa puna o floare pe pervaz ca asta isi doresc.

Uneori trebuie doar sa te gandesti 3 minute la o solutie creativa si sa ai curajul sa fi diferit!

M-am gandit eu astazi sa dau niste sfaturi simbolice la frma unde mi-am facut proiectul la calitatea vietii si lumea nu a prea inteles… asa ca m-am gandit sa le explic. Io le-am zis cam asa:

Cand esti mic nici macar nu esti constient de existenta ceasului. La un moment dat vine vremea in care mama vine sa te trezeasca ca trebuie sa mergi la gradinita, apoi la scoala etc. Si uite asa inveti ca a trecut vremea in care poti dormi nonstop si cand te trezesti trebuie doar sa “urlii” un pic si vine mama in 2 secunde si verifica ce anume nu e in regula: ti-e foame, trebuie sa iti schimbe pampersul etc si rezolva cat de repede poate ca sa fi confortabil.

Apoi vine o zi in care vei primi un ceas cadou si vei fi invatat cum sa-l utilizezi. Va fi o perioada cand veti lucra in paralel, iti vei pune si tu ceasul sa sune, dar va veni si mama sa verifice ca te-ai trezit.

Urmeaza perioada cand mama nu va mai fi prin preajma si nu va mai verifica nimeni ca te-ai trezit la timp. Si asta nu pentru ca nu vrea sau nu poate, ci pentru ca iti vrea binele. A venit vremea ca si tu sa cresti.

Ultima faza e cand va trebui sa iei rolul mamei si sa trebuiasca sa fi tu ceas pentru altii si apoi sa faci cadou un ceas.

Si acum explicatia:

Cand vi pentru inceput intr-o firma esti ca un bebe care nu stie ce si cum. Vine seful (mama - am ales mama pentru ca mama e cu afectiunea, iar tata cu regulile, si e foarte important ca sefului sa nu ii lipseasca acea parte de empatie), care cu tact si responsabilitate va invata bebele (noul angajat) tot ce trebuie sa faca. Incet incet il va invata sa foloseasca ceasul si apoi il va incredinta (va incepe sa ii incredinteze sarcini si responsabilitati). Pentru o perioada vor lucra impreuna: adica va fi mereu alaturi si va da feedback, ca sa se asigure ca a inteles ce si cum trebuie sa faca. Va urma apoi periada cand va considera oportun si va considera ca ai crescut destul de mare si de intelept si iti va lasa ceasul tie (sarcinile si responsabilitatiile). Asta doar penru ca iti vrea binele, ca vrea ca tu sa cesti si ca sa poti ajunge si tu in ultima faza ca sa ajungi sef si sa poti sa inveti tu pe altii cum poate fi folosit un ceas.

Ziceam la inceput ceas = timp si responsabilitate. Timp pentru ca fiecare responsabilitate are un timp zero (momentul in care o primesti) si un timp “n” (momentul in care va trebui sa fie terminata responsabilitatea).

Când mă gâmdesc la mama mea nu pot să nu mă umplu toată de emoţii şi de un mare zâmbet pe faţa mea. Mama mea este frumoasă aşa cu multe riduri căci îmi zâmbeşte de fiecare dată, chiar dacă o văd cam de 2 ori pe an, dar când mă sună simt că face asta şi ştiu că o mai face în fiecare dimineaţă şi seară când încredinţează soarta celor 3 copii în mâna Domnului.

Mama mea face cea mai bună mâncare din lume. Îmi amintesc cum dispăreau în 2 secunde toate piftelele de cartofi, nu avea nici un spor să strângă ceva căci aproape ne mâncam şi degetele gând le scotea rumene şi aburinde.

Mama mea este o curajoasă, căci a plecat ca eu să îmi pot continua studiile. Ea este mamă pentru că se sacrifică în fiecare zi pentru noi. Nu o să uit niciodată disponibilitatea ei de a îmi oferi posibilitatea de a mai face 6 ani de medicină. “Atât cât pot o să fac totul pentru tine”.

Apoi nu pot să uit când eram pe patul spitalului şi mi-a promis pantofiori de lac negrii. Şi era în stare să îmi aducă şi cel mai imposibil lucru, doar ca să mă facă fericită pentru că eram “puiul mami”.

Mama mea ştia când plâng seara în pat şi mai ştia că nu puteam să adorm dacă nu venea să mă liniştească aşa că venea la pat şi mă mângâia până ce mă linişteam şi adormeam - habar nu am când pleca de lângă mine.

Mama mea m-a suportat chit că 8 luni de zile i-am făcut viaţa un coşmar căci am plâns non stop şi eram atât de rea încât îmi smulgeam părul din cap, dar nu, nu m-a aruncat la un gunoi.

Mama mea e în stare să îmi trimită sărăţele pe Atlasib, doar aşa ca să îmi facă poftele. Iar când merg la ea e clar că pot să îmi doresc orice căci voi primi. Şi dacă vreau spanac, nu contează că e scump, contează că fetiţa ei i-a zis că îi e poftă, deci cum să nu îmi facă?

Aşa sunt mamele, dar a mea e specială căci e a mea şi pentru că ştiu că a făcut tot ce a putut ca să cresc frumos şi armonios.

Mulţumesc mami!

Am învăţat de la Adel să mă asortez şi să îmi placă rozul;

Am învăţat de la Adina - “Always expect the unexpected”;

Am învăţat de la Alin să încurajez;

Am învăţat de la Allen că “Life is good” şi să mă mişc;

Am învăţat de la Ana să fiu curioasă şi să apreciez;

Am învăţat de la Andreas să împart mâncarea şi să am întotdeauna în dotare o rangă, şurubelniţe, mufe, cabluri etc;

Am învăţat de la Andreea să fiu corectă;

Am învăţat de la Andrei să nu îmi fie ruşine să îmi spun părerea;

Am învăţat de la Aurelian că nu pot fi Superman şi totuşi să cred că pot face lucruri măreţe;

Am învăţat de la Beni să ascult şi să fiu atent la cei care stau singuri şi au nevoie de afecţiune;

Am învăţat de la Carmen să mă bucur când am casa plină de musafiri;

Am învăţat de la Cătă să fiu diferită;

Am învăţat de la Chris că merită să îmi iau timp;

Am învăţat de la Claudia că dacă ne-am iubi ar fi suficient;

Am învăţat de la Cristi să fiu sinceră;

Am învăţat de la Cristina să gândesc pe termen lung;

Am învăţat de la Denisss să mă bucur când revăd oamenii şi să simt lipsa lor;

Am învăţat de la Dorina meticulozitatea;

Am învăţat de la Dumi să spun bancuri înainte de examene şi că locurile de lângă mine sunt libere pentru toţi cei care au nevoie;

Am învăţat de la Erika să molipsesc oamenii în râs;

Am învăţat de la Ewald să apreciez;

Am învăţat de la Florentina să dau feedback;

Am învăţat de la Florina să fiu dispusă să ajut şi la 4 dimineaţa;

Am învăţat de la Gelu că poţi citi Biblia într-o săptămâna ca să vezi ansamblul;

Am învăţat de la Iuli să am curajul să fiu diferită şi să cântăresc bine priorităţile;

Am învăţat de la Larisa să zâmbesc chiar şi atunci când îmi este foarte greu;

Am învăţat de la Laura să povestesc până în zori şi să fac cadouri;

Am învăţat de la Lauri să nu mă îngrijorez şi să acord încredere oamenilor;

Am învăţat de la Magda să împachetez cadouri;

Am învăţat de la Moise să nu îmi fie ruşine să întreb ce nu ştiu;

Am învăţat de la Mumu că e mai important să stai dimineaţa împreună decât să fie gata micul dejun;

Am învăţat de la Natacha să citesc muuult şi să mă simt în largul meu şi atunci când mă îmbrac ciudat;

Am învăţat de la Nellia să zic “Da” atunci când mi se cere ajutorul;

Am învăţat de la Onuţ să îndrăznesc să visez, chiar şi atunci când lucrurile par imposibile;

Am învăţat de la Paul să mă rog;

Am învăţat de la Raluca să fiu organizată şi dispusă mereu să ajut cu bucurie;

Am învăţat de la Ralucutza să nu uit niciodată de ziua cuiva;

Am învăţat de la Ramona să mulţumesc oamenilor cu prăjituri;

Am învăţat de la Rayana că trebuie să fi ferm când organizezi ceva;

Am învăţat de la Sara să observ lipsa oamenilor şi să apreciez atunci când sunt prezenţi;

Am învăţat de la Silviu să nu încetez să învăţ;

Am învăţat de la Simona că lucrurile se fac din timp;

Am învăţat de la Sis să spăl geamuri;

Am învăţat de la Şuşu că trebuie să te opreşti din cumpăratul de rochii pentru că întotdeuana vei mai găsi una care să-ţi placă;

Am învăţat de la Tinku să recunosc că viaţa nu e întotdeauna roz;

Am învăţat de la Vali să comunic cu toată lumea;

Dragii mei,

dacă aţi şti cât de multe am învăţat de la voi… m-am îmbogăţit atât de mult de când vă cunosc. Nici nu vreau să îmi imaginez cât de tristă mi-ar fi fost viaţa fără de voi. Mă întreb dacă schimbul a fost echitabil şi ce aţi învăţat şi voi de la mine…. Ştiu că sunt dificilă şi că vă vine uneori să mă daţi de pereţi, dar mai permiteţi-mi încă luxul de a vă mai avea aproape căci mai am multe de învăţat de la fiecare dintre voi.

Mai ştiu că încă sunt mulţi de la care am învăţat. Împortant nu e că sunteţi sau nu în listă, important e că am învăţat de la voi şi că am ajuns aici că nu m-aţi lăsat să stau după draperii de câte ori am vrut să mă sălbăticesc şi aţi avut curajul să le trageţi şi să îmi daţi poftă de viaţă şi încredere.

Vă mulţumesc!

Ce bine că eşti!

Black and red

Pentru că m-aţi rugat că vreţi să-l auziţi…

Voci: Povestitorul - Beniamin Ghegoiu

Coordonator frumos - Beatris Doncea

Montaj - Andrei Tămăşan

PS: Dacă cineva are chef să îl citească, iată-l şi tastat:

A fost o dată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti, un grup de studenţi, amicuşi se numeau fiindcă prieteni cu toată lumea erau, care au plecat în căutarea Norocului. Au mers în lung şi-n lat şi au ajuns să se lupte cu Balaurul Ţigară. Au mers mai departe şi au dat peste Muma Colesterolului… ce s-au mai luptat cu ea… dar tot au biruit-o până la urmă. Şi, dragi meii, cum spuneam, amicuşii au plecat mai departe, dar ce să vezi? Au dat peste o pădure unde toţi dormeau şi au stat şi ei şi s-au Odihnit. După trei zile şi trei nopţi au pornit din nou la drum unde s-au întâlnit cu un uriaş… ştiţi cum îl cheamă? - Temperanţă. Eheeei, câţi balauri au omorât ei cu ajutorul lui …

Şi tot mergeau şi mergeau şi au ajuns într-un ţinut pustiu. Nu găseau nici un strop de Zână Apă şi Soarele ardea, căci el era când Zână Bună , când Balaur. În cele din urmă, au dat de o fântână, dar ce să vezi? Urâcioşii fraţi Lene şi Neglijenţă păzeau fântâna. Eheei, au scos cea mai puternică armă: Voinţa şi ce i-au mai bătut pe Lene şi Neglijenţă! Au băut şi s-au săturat…

Mai aveau puţin până să ajungă Norocul. Şi tot mergând la pas vioi au făcut rost de o altă armă: Exerciţiul fizic, dar ca să folosească această armă aveau nevoie şi de Zâna Aer. Pe ultima sută de metri abia mai puteau, dar iată că, în depărtare, se vedea capătul Norocului. Dar, până la el, mai trebuiau să treacă o dungă!!! În stânga ei se afla Mentalul şi în dreapta Spiritualul şi dunga se chema Echilibru.

Şi, uite aşa, pe zi ce trecea amicuşii se făceau mai rumeni în obraji, învăţau într-o oră câţi alţii în 3. De la o vreme încoace însă, nu ştiu ce aveau, că erau tot duşi pe gânduri. Era pe la începutul anului universitar şi se aflau la sfat. Se sculă Coordonator Frumos şi zise:

- Io sunt bine, sănătos, dar camarazii mei din Împărăţia Studenţească cum sunt?

Aşa că ne-am sfătuit şi am pus proiectul la cale. Am început să cutreierăm Împărăţia Studenţească în cămine, facultăţi şi în orice colţ al ei înarmaţi cu afişe, fluturaşi şi îmbrăcaţi în tricoul campaniei.

Deterăm mare anunţ mare că începe campania „Back to basis” începând cu 7 aprilie Ziua Mondiala a Sănătăţii până în 11 aprilie.

Mulţi boieri ai împăratului s-au trezit să le pună beţe-n roată ca să le strice campania. A fost cât pe’aci să nu avem sală de ospăţ şi bani suficienţi pentru merinde. Dar n-a fost cu putinţă să-i întoarcă din scopul lor: acela de a oferi informaţii studenţilor din Braşov referitoare la stilul de viaţă S-A-N-A-T-A-T-E. Iar partenerii şi sponsorii dacă văzură şi văzură că nu au frâne pentru hotărărea lor, le dete voie, în cele din urmă, să-şi desfăşoare campania „Back to basis” în incita Aulei Universităţii Transilvania şi bani suficienţi pentru ca toate lucrurile să le meargă bine.

Văzând că toate s-au pus cap la cap au demarat în cele din urma campania.

În împărăţia „Back to basis-ului” au avut mare succes şi şi-au făcut mulţi prieteni. Totul pornea de îndată ce vizitatorii făceau un tur al sănătăţii. De cum întrau erau întâmpinaţi de un ghid care îi conducea la biroul de informaţii unde aflau ce şi cum. La doar 3 paşi distanţă intrau pe tărâmul cărţilor ce abordau teme legate de menţinerea unui stil de viaţă sănătos pe care le puteau achziţiona. După ce mergeau cale de câţiva paşi dădeau de expoziţia de fotografie care le încânta privirea cu reprezentarea vizuală a stilului de viaţă S-A-N-A-T-A-T-E. Cât ai clipi din ochi şi intrau în hotarele celor 8 standuri ale sectorului expoziţional al sănătăţii. La fiecare dintre acestea dădeau de câte un amic îmbrăcat reprezentând ceea ce transmitea. De la ei nu plecau cu mâna-n sân căci primeau pliante informative. Trecând şi de acestea ajungeau pe ultimul tărâm: serviciile medicale.

- Trecurăm cum trecurăm pan’ aici, dar mai avem un hop…

Căci aici îşi evaluau starea de sănătate prin măsurarea tensiunii, verificarea indicelui de masă corporală, al nivelului de grăsime din corp, precum şi corelaţia dintre vârsta biologică şi cea a sănătăţii.

- Mergi sănătos vizitatorule!

Şi seara se odihneau şi a doua zi o luau din nou de la capăt.

Destulă muncă avură, dar, fie, că izbutiră!

Şi uite aşa, dragii mei, au găsit Norocul şi camarazi doritori să li se alăture şi au trăit sănătoşi până la adânci bătrâneţi!

]]> http://bidoncea.wordpress.com/2008/07/09/basmul-sanatatii/feed/ bidoncea