S-a dus…
S-a dus vremea în care puteam să dorm pană la 12 şi apoi să lenevesc în pat citind o carte bună şi a doua zi să găsesc argumente de ce nu m-am dus la şcoală …
S-a dus vremea când jucam elastic cu vecinele până nu-l mai vedeam …
S-a dus vremea când primeam bursă doar pentru că am fost conştincioasă …
S-au dus taberele explo din fiecare vară şi miile de camporee, şi excursii şi …
S-au dus atât de multe capricii, cadouri ce mi le făceam, zilele în care îmi permiteam să nu fac nimic …
Şi ce-o să vină?
Va veni vremea când trebuie să muncesc pentru a trăi …
Va veni vremea să mă gândesc că din primul salariu o să îmi cumpăr frigider în loc de bicicletă (nu haine, nu clame de păr, nu vată de zahăr sau… nu, nu… a trecut vremea aia). O, şi de ar fi doar frigiderul…
Va veni vremea când o să vin acasă ruptă de oboseală şi va trebui să par fresh pentru munca de acasă …
Ce e acum?
E perioada în care încerc să îmi asum schimbările. Niciodată nu mi-a fost mai greu. Toată lumea trece prin asta, dar mi-aş dori să fiu excepţia care întăreşte regula. Mi-aş dori să dau timpul înapoi şi să îmi mai iau mapa şi să merg zilnic la şcoală, să pot să-mi iau oricând vacanţă şi să merg în Austria şi la ai mei etc
De ce a trebuit să se ducă, ce pot să fac?
– „Singurul lucru ce poţi să-l faci e să te bucuri de noua etapă …” – zice raţionalul din mine.
PS: Cel mai nasol e ca s-a dus şi acum nu e nimic… decât lungi nopţi nedormite în care îmi imginez … mai bine nu zic ce
Bidoncea 