Archive for the ‘întâmplări’ Category

Daca am fi toti caini ce bine ar fi

Saptamana aceasta l-am avut din nou pe Dexter (catelul nostru) acasa. Cum am fost plecati si a fost furtuna aseara, cand am venit Dexter nu mai putea de fericire – motiv pentru care a scapat niste pipi pe cearsaf…

Eu, terminata fiind de obseala m-am enervat foarte tare si am strigat la el: te urasc, nu o sa mai cumpar in viata mea caine.

Dupa ce am schimbat cearsaful si m-am mai linistit mi-a parut rau pentru ce i-am zis si mi-am cerut iertare. Un pic mai tarziu Gabi  ma tachina despre cele intamplate si i-am spus:

– Nu stiu daca m-a iertat…

– Binenteles ca te-a iertat

– Pai cum stii asta?

– Tocmai asta e partea frumoasa la caini. Indiferent cum te porti cu ei cand te intorci acasa o sa dea din coada si o sa sara pe tine de fericire…

Daca am fi toti caini ce bine ar fi. Sa putem ierta atat de repede si sa fim intotdeauna bucurosi cand se intoarce celalalt acasa…

Reclame

Se intampla asa ceva si in Romania

Citesc de cateva zile impresiile celor care au cumparat apartamente in Avantgarden 3. Ce m-a surprins cel mai mult a fost faptul ca in cateva impresii se remarca faptul ca sunt anumite aspecte care nu se asteptau sa mai existe in Romania: cum ar fi respectarea termenelor de predare, seriozitatea, faptul ca au fost tratati de fiecare data cu respect si li s-a raspuns la orice intrebare si solicitare.

Expresii precum: e normal sa se intample asa ca doar suntem in Romania sau numai in Romania se putea intampla asa ceva ma deprima pentru ca toate au conotatii negative. Si ma intreb daca eu si cu tine suntem suficienti pentru a fii altfel?

Ce ar trebui sa vedeti ca se intampla ca sa exclamati: se intampla asa ceva si in Romania?

Cand poti sa mergi la doctor?

Am sunat saptamana aceasta la doctor ca sa vad cand are program.

– Buna ziua. As dori sa stiu cand are program doamna doctor…

– Cand ai vrea sa vii?

– Astazi daca se poate.

– Dar ce, tu crezi ca vii la doctor cand ti se s…la?

….

Am asteptat pana m-au programat. Astazi am mers si i-am explicat ca ma inteapa la inima si nici macar nu mi-a ascultat inima…

Daca stie cineva un doctor bun cu o asistenta draguta prin zona centrului vechi va rog sa ma anuntati!

Viata in roz

Printr-o intamplare nefericita mi-am pierdut ochelarii pe undeva prin Bulgaria. Tocmai plecat in concediu in Turcia. Cine are un pic trecut de minus 5 cam stie ce inseamna asta.

Printr-o minune gasesc reteta in portofel. Ca sa imi fac acolo alti ochelari era complicat asa ca mi-am cumparat lentile.

M-am bucurat eu cat m-am bucurat de lentile dar aveam nevoie si de ochelari. Ma uitam intr-o seara cu Gabi sa cautam niste ochelari – mi-au sarit in ochi nsite rame roz. Eu m-am entuziasmat peste masura dar m-a cam desumflat pretul. Gabi, sange de evreu, le facem o oferta si surpriza: i-am castigat :).

Am asteptat cu sufletul la gura ochelarii. Nu m-am putut abtine si am cam spus vestea la toata lumea. Si toti stiindu-mi piticul cu asortatul ma intrebau:

– dar cum o sa te mai asortezi?

Gandul mi se ducea instantaneu la esarfa, strampii si husa mea de telefon roz. Si oricum au si niste pietricele albastre si verzi. Plus ca nu mai sunt asa rigida cu asortatul, as pune orice culoare pe mine numai sa am ceva colorat. Nu degeaba mi-au luat si o esarfa galbena de curand :).

De vineri ii am. Parca am redescoperit America. De mult nu am mai fost atat de entuziasmata de ceva cum sunt acum de noii mei ochelari. Si, de parca n-ar fi de ajuns, acum mai vad si viata in roz indiferent in ce directie ma uit :).

Curand promit si o poza – inca nu am dar nu te-am uitat Laura.

Dependenta

Eram aseara singura si am vrut sa ma bucur de o plimbare inainte de a ajunge la o intrunire. Am plecat fericita – de mult nu mai profitasem de o plimbare agale, singura, sa stau si sa observ oameni etc

In loc sa ma bucur de oportunitate am inceput sa ma simt din ce in ce mai stinghera. Ma simteam la fel de incomod ca in momentele in care nu ai buzunare, nici geanta, nici un obiect cu care sa te joci si habar nu ai ce sa faci cu mainile. Ma simteam aproape handicapata fara Gabi – cel putin pana am ajuns sa ma asez pe o banca. Inca nu sunt convinsa daca e un lucru bun sau rau dar deocamdata cel mai confortabil ma simt impreuna cu el.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Sa va povestestesc acum de ceva care m-a frapat. In timp ce ma plimbat prin parc m-a socat o conversatie intre 2 adolescente (nu cred ca aveau mai mult de 17-18 ani).

– M-am saturat. Tot pe spate. Sunt plictisita. Am facut-o de cel putin o mie de ori asa. Vreau si eu pe masa, pe scaun, in genunchi oricum dar nu mai vreau pe spate…

O zi tulburatoare

Am inceput ziua cu stangul. N-am facut multi pasi iesind din casa pana sa julesc janta Tunatei. Acum, orice il cunoaste macar un pic pe Gabi cam poate macar sa isi imagineze ce inseamna asta. Mi s-a ridicat automat stomacul in gat si cam acolo a si ramas.

– Trrr

– Da

– Hey! Ce faci? Ai inceput munca? Am sa-ti spun ceva…

– Ai busit masina?

– Nu chiar…

– Ai zgariat masina?

– Nu chiar masina

– Ce s-antamplat?

Nu e cea mai buna veste cu care putea sa inceapa ziua, dar nici eu nu puteam sa tin asta doar pentru mine. Si daca nu cu el, atunci fata de cine sa ma deschid?

Ziua nu a fost roz nici in continuare. Nici cu drumul de intoarcere nu ma pot lauda. Ajunsa acasa:

– Trrr

Am povestit cam toata ziua si speram ca i-a mai trecut, ca primesc o incurajare de mai bine. N-am primit chiar ce mi-ar fi picat bine. Starea mea nu era tocmai de invidiat. Singurul lucru la care ma gandeam cu drag era o punga de cips in mana si un laptop pe picioare.

– Daca asta e ceea ce trebuie fa asa.

– Nu e ceea ce trebuie, dar e singurul lucru care imi vine sa fac.

N-am gasit nici un film pe laptop asa ca am inceput sa caut ceva pack-uri. Ma uit in primul, nimic cunoscut, ma uit la cateva trailere si nu imi face nimic cu ochiul. Iau alt pack nimic nu ma atrage dar gasesc o dublura. Ii dau o sansa.

Dupa cateva minute de film imi dau seama ca nu se potrivea deloc cu contextul. Imi imaginam ori ceva siropos ori ceva la care sa rad de besmetica singura in casa. Parca nici chipsii nu mai alunecau pe gat. Nu pot sa-l abandonez, ma uit mai departe…

Deja aveam oricum mustrari de constinta… mai apare si un verset din Biblie.  Apoi mult mult antrenament, apoi tragedie, apoi suferinta, apoi antrenament, apoi infrangeri, apoi abandonare, apoi antrenament si in final Victorie. Veti zice, da, normal – e film doar. E un film inspirat din realitate – e un film despre curaj, despre cum sa mergi inainte, despre momente in care trebuie sa mergi la fund si momente in care trebuie sa urci pe val (Soul Surfer).

Inainte de film ziceam ca maine o sa merg pe jos, acum zic: pot sa o fac mai bine: maine o sa fiu mai atenta.

Vreau sa ajung sa ma vad macar la fel cum ma privesc cei care ma cunosc. Vreau sa cred despre mine ca pot spre infinit!

Nu merita sa stai suparat

Cand eram mica mi se spunea Botoasa intrucat ma suparam foarte repede si puneam botul – la propriu.

Acum nu stiu cat de evident mai e botul meu, dar cert e ca ma mai supar. Gabi a devenit un asa bun cunoscator al meu incat imi detecteaza imediat o suparare.

– Ce ai?

– Nimic…

– Nu poti sa spui ca nu ai nimic…

– De unde stii?

– De la felul in care respiri!

As vrea sa nu mai pun botul asa de repede, de fapt, cel mai mult as dori sa pot uita repede, sa imi treaca supararea si sa revin la faza initiala. Ieri am stat 70% din zi suparata si regret tare mult timpul acela. In loc sa ma bucur de viata in doi am stat bosumflata si cu un arsenal plin cu replici si priviri taioase. Chiar as vrea sa reusesc sa trec mai repede peste o suparare, mai ales ca majoritatea vin de la nimicuri.

… precum si noi iertam …