Dependenta

Eram aseara singura si am vrut sa ma bucur de o plimbare inainte de a ajunge la o intrunire. Am plecat fericita – de mult nu mai profitasem de o plimbare agale, singura, sa stau si sa observ oameni etc

In loc sa ma bucur de oportunitate am inceput sa ma simt din ce in ce mai stinghera. Ma simteam la fel de incomod ca in momentele in care nu ai buzunare, nici geanta, nici un obiect cu care sa te joci si habar nu ai ce sa faci cu mainile. Ma simteam aproape handicapata fara Gabi – cel putin pana am ajuns sa ma asez pe o banca. Inca nu sunt convinsa daca e un lucru bun sau rau dar deocamdata cel mai confortabil ma simt impreuna cu el.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Sa va povestestesc acum de ceva care m-a frapat. In timp ce ma plimbat prin parc m-a socat o conversatie intre 2 adolescente (nu cred ca aveau mai mult de 17-18 ani).

– M-am saturat. Tot pe spate. Sunt plictisita. Am facut-o de cel putin o mie de ori asa. Vreau si eu pe masa, pe scaun, in genunchi oricum dar nu mai vreau pe spate…

O zi tulburatoare

Am inceput ziua cu stangul. N-am facut multi pasi iesind din casa pana sa julesc janta Tunatei. Acum, orice il cunoaste macar un pic pe Gabi cam poate macar sa isi imagineze ce inseamna asta. Mi s-a ridicat automat stomacul in gat si cam acolo a si ramas.

– Trrr

– Da

– Hey! Ce faci? Ai inceput munca? Am sa-ti spun ceva…

– Ai busit masina?

– Nu chiar…

– Ai zgariat masina?

– Nu chiar masina

– Ce s-antamplat?

Nu e cea mai buna veste cu care putea sa inceapa ziua, dar nici eu nu puteam sa tin asta doar pentru mine. Si daca nu cu el, atunci fata de cine sa ma deschid?

Ziua nu a fost roz nici in continuare. Nici cu drumul de intoarcere nu ma pot lauda. Ajunsa acasa:

– Trrr

Am povestit cam toata ziua si speram ca i-a mai trecut, ca primesc o incurajare de mai bine. N-am primit chiar ce mi-ar fi picat bine. Starea mea nu era tocmai de invidiat. Singurul lucru la care ma gandeam cu drag era o punga de cips in mana si un laptop pe picioare.

– Daca asta e ceea ce trebuie fa asa.

– Nu e ceea ce trebuie, dar e singurul lucru care imi vine sa fac.

N-am gasit nici un film pe laptop asa ca am inceput sa caut ceva pack-uri. Ma uit in primul, nimic cunoscut, ma uit la cateva trailere si nu imi face nimic cu ochiul. Iau alt pack nimic nu ma atrage dar gasesc o dublura. Ii dau o sansa.

Dupa cateva minute de film imi dau seama ca nu se potrivea deloc cu contextul. Imi imaginam ori ceva siropos ori ceva la care sa rad de besmetica singura in casa. Parca nici chipsii nu mai alunecau pe gat. Nu pot sa-l abandonez, ma uit mai departe…

Deja aveam oricum mustrari de constinta… mai apare si un verset din Biblie.  Apoi mult mult antrenament, apoi tragedie, apoi suferinta, apoi antrenament, apoi infrangeri, apoi abandonare, apoi antrenament si in final Victorie. Veti zice, da, normal – e film doar. E un film inspirat din realitate – e un film despre curaj, despre cum sa mergi inainte, despre momente in care trebuie sa mergi la fund si momente in care trebuie sa urci pe val (Soul Surfer).

Inainte de film ziceam ca maine o sa merg pe jos, acum zic: pot sa o fac mai bine: maine o sa fiu mai atenta.

Vreau sa ajung sa ma vad macar la fel cum ma privesc cei care ma cunosc. Vreau sa cred despre mine ca pot spre infinit!

Nu merita sa stai suparat

Cand eram mica mi se spunea Botoasa intrucat ma suparam foarte repede si puneam botul – la propriu.

Acum nu stiu cat de evident mai e botul meu, dar cert e ca ma mai supar. Gabi a devenit un asa bun cunoscator al meu incat imi detecteaza imediat o suparare.

– Ce ai?

– Nimic…

– Nu poti sa spui ca nu ai nimic…

– De unde stii?

– De la felul in care respiri!

As vrea sa nu mai pun botul asa de repede, de fapt, cel mai mult as dori sa pot uita repede, sa imi treaca supararea si sa revin la faza initiala. Ieri am stat 70% din zi suparata si regret tare mult timpul acela. In loc sa ma bucur de viata in doi am stat bosumflata si cu un arsenal plin cu replici si priviri taioase. Chiar as vrea sa reusesc sa trec mai repede peste o suparare, mai ales ca majoritatea vin de la nimicuri.

… precum si noi iertam …

6 luni…

Ma uit afara si observ acelasi soare frumos ca in prima zi a vietii noastre in doi. Numai ca in loc de flori, abea daca mai observi cateva frunze…
Am fost intrebata de multe persoane: si cum e noua ta viata, cum e sa fi casatorita?
Raspunsul meu invariabil a fost: este foarte bine, e mult mai bine ca inainte. Totusi am tinut sa specific ca, daca nu ai persoana potrivita langa tine, poate sa fie foarte dificil si deloc usor.
Daca ar fi sa dau cateva sfaturi (nu ca as avea foarte multa experienta) nu as spune foarte multe dar as mentiona urmatoarele:
– nu te ridica din pat pana nu ai imbratisat pe cel de langa tine, nu adormi fara sa manifesti un mic gest de afectiune;
– nu o sa reusiti sa le faceti pe toate, mai bine neglizeaza praful decat partenerul (praful o sa se intoarca intotdeauna);
– sotiilor respectativa sotii! Nu e nimic nou, e un sfat pe care l-am preluat din Biblie dar care face minuni. E cel mai minunat cadou pe care il poti oferi sotului;
– evitati pe cat posibil prima cearta. Chiar si iertarea nu o sa aduca lucrurile la forma initiala. Fiecare cearta va lua ceva din intreg;
– programati timp de petrecut impreuna altfel nu o sa aveti niciodata timp;

Cat despre noi, eu cred ca am persoana potrivita langa mine. Cred ca daca as fi avut pe altcineva as fi luat bataie de cateva ori pana acum. Imi dau seama ca mai am multe lucruri de invatat, ca mai sunt inca copil in multe privinte, ca trebuie sa ma rog mai mult sa nu mai fiu atat de incapatanata.

Mai avem inca multe flori, dar am pierdut cel putin o frunza. Sper ca pana la primavara sa ud bine pomul ca sa faca mai multe flori sa pot inlocui frunzele pierdute… 🙂

Oare de ce?

Sunt deja multe persoane care m-au intrebat de ce nu am mai scris pe blog si ma tot roaga sa o fac… Nu am scris nu pentru ca nu as fi avut ce, nici pentru ca ma impiedica Gabi, nu pentru ca nu mai am nimic de spus… , ci tocmai pentru ca trec printr-o criza a deciziilor si a restrictiilor in ceea ce priveste blogul.

Pana acum, de fiecare daca cand avem o nemultumire sau frustrare sau bucurie sau mai stiu eu ce o exprimam in scris, dar acum trec prin criza mai sus amintita. De ceva timp vreau sa scriu si apoi ma gandesc ca nu e ar fi cel mai intelept lucru. As avea sa scriu despre oameni si fericire, despre birocratie, despre amanari, despre deciziile pe care le fac altii pentru tine, despre autoritate si cum si-o exercita unii, despre adevarul spus la rece al prietenilor, despre cum altii trag concesintele pt greselile altora, despre foarte multe lucruri. As vrea sa scriu despre 11 arilie sau despre 1-2 mai, dar e ceva ce ma retine. Imi plae sa cred ca e bunul simt sau teama de a ataca pe altii. Poate ca gresesc ca vreau sa fie liniste si pace, poate ca unii au dreptate cand imi spun ca trebuie sa fiu mai rea.

Pentru prima data am niste comentarii pe care nu le-am aprobat din primul moment si inca ma intreb ce o sa fac cu ele. Poate ca daca o sa cititi comentariile de la postul „Am aruncat o grenada” a lui Gabi o sa intelegeti mai bine.

Ceva tot am si vreau sa scriu si am s-o fac :)…. curand!

GOL

Nu cu mult timp in urma scriam despre partea goala si plina a paharului…. acum sunt intr-un moment in care vad din nou partea goala a paharului

Simt ca oricat de mult m-as stradui  nu mai reusesc nicicum sa ajung macar la o stare acceptabila

Pentru ca am asa de multe sarcini de facut imi trec in agenda fiecare mic task si bifez si imi notez ce am terminat si daca la sfarsit de zi nu le am pe toate bifate le mut pe ziua urmatoare… De ceva vreme incoace in loc sa se imputineze, sau sa ramana macar constante se tot adauga incat sunt nevoita sa le distribui cu zile inainte pt ca nici macar nu imi mai intra pe o pagina. Azi, de exemplu, au fost atatea neprevazute incat nici nu am avut timp sa ma uit pe task-urile de azi… a, rezolvat tot noi si urgente…

Da, imi vine sa ma plang… cred ca blogu meu e uneori modul in care ma descarc…

Vorbeam cu o prietena acum cateva minute si o intreb:

– in seara asta pan la ce ora te pot suna?

– pan la 10 ca indiferent de ce se inatmpla la 10 sunt in pat.

Trebuie sa recunosc ca o invidiez tare mult… nu stiu cum reuseste sa poata sa faca asta („indiferent ca mai am teme de facut sau de invatat la 10 sunt in pat”)… bravo ei!

Ma intreb ce o sa se intample daca as adopta si eu o astfel de atitudine?

Nu are nici o logica postu meu… imi vajaie capu de toate task-urile pe care le am de facut si nu, in nici uun caz nu pot dormi la 10

Sunt obosita

 

Sunt…

Frustrata

Suparata

Obosita

Epuizata psihic

….

Si peste toate acestea sunt FERICITA!!!

Despre cele negative ar fi mai bine sa nu vorbesc, dar cat de curand o sa aflati despre fericirea mea 🙂

Nu vreau „La multi ani!”

Anul acesta nu vreau sa mi se spuna nici un „La multi ani!”. Anul acesta nu vreau sa „fac petrecere” de ziua mea! Anul acesta nu imi doresc cadouri de ziua mea!

Anul acesta vreau sa mi se spuna cu ce gresesc, in afara de cei care deja mi-au spus sa scriu mai des, ce as putea sa fac diferit, ce va bucura la mine lucruri de genu

Anul acesta nu vreau sa ma vizitati de ziua mea, ci sa ma vizitati ori de cate ori va este dor si drag de mine…

Anul acesta nu imi doresc codori, as vrea sa ma simtiti voi ca un cadou pentru voi, chiar daca stiu ca am gresit la multa lume, dar va rog sa imi scrieti despre asta in sectiunea de „La multi ani!”

Despre bani si viata

Daca ai avea multi bani ce ai face cu ei? Ti-ai lua o masina, in care ai mai investi inca multi bani? Sau poate ti-ai construi o casa? Sau poate ca esti un om cult si ai face multe calatorii in jurul lumii?
Daca ai avea putinti bani ce ai face cu ei? Ti-ai plati intretinerea si netu’? Sau poate i-ai strange si ti-ai lua un laptop? Sau poate ca ai merge o data pe an in concediu?
Dar ce faci atunci cand viata unui om depinde de bani? De banii tai si ai mei? Ce faci atunci cand o respiratie in plus costa 1 euro? Ce faci atunci cand inima cuiva continua sa bata datorita unui aparat care costa 10.000 de euro? Ce faci atunci cand viata cuiva ar putea fi cumparata in schimbul a 100.000 de euro? Mai mult de atat, ce faci cand cineva nu are suficienti bani ca sa biruie moartea? O sa-ti cumperi o masina? Sau poate o casa? Sau poate o sa mergi la mare in Turcia anul asta? Si ea va primi in schimbul unei vietii de slujire, pentru copii ai strazii si orfani, moartea.
O fata ca toate fetele..ba nu, nu ca toate fetele. Zambetul ei e molipsitor si grija fata de altii uimitoare.
Intro zi a aflat ca are leucemie. S-a dus sa cumpere sanatate, dar i-au zis ca degeaba cumpara sanatate, trebuie sa cumpere viata. A strans toti banii pe care-i avea si s-a dus peste hotare sa caute sa cumpere viata. A gasit, dar cand a intins banii i s-a zis: ‘Nu ajung, banii astia nu ajung.’
S-a naruit totul. Cu ce avea ea sa cumpere viata? Prieteni si oameni cu dragoste au contribuit la intregirea sumei.
Cu noi sperante s-a intors sa cumpere viata si i s-a zis:
‘Da, astia ajung pentru putina viata, dar nu sunt suficienti. Mai strange.’

Banii tai pot da viata unui om. Aici sunt datele de cont.

Scrie si tu ceva aseamantor (sau copiaza textul) la tine pe blog – eu l-am luat de la Laura

3

In postul trecut am uitat sa spun ca Parisul ne-a intampinat cu un curcubeu superb… si pentru ca era noapte tarziu cand am intrat in casa nu am mai avut cum sa scriu aseara….

Ieri, de dimineata am fost la cumparaturi si fetelor v-am cumparat fuste si Carmen o sa ai si tu o rochie rosie 🙂 si pentru ca aveam multe bagaje si erau greu de carat am primit o trotineta de ziua mea (Lili chiar se merita sa ai una – abea astept sa o primesc n Romania la vara).

Seara am fost intr-un parc de distractii unde dai bani ca sa iesi buimai si zapacit de acolo. In fine, dupa ce am dat 5 euro pe un trenulet care nu a tinut nici macar 2 minute, am ginit noi ceva ceva care dura… atata ne-a trebuit (noi nu vazusem decat partea cu fata a celorlalti…) si da, aplecta prima data cu spatele. Dupa ce ne-a nerococit de nu mai stiam nici cum ne cheama, ne-a luat si cu fata. Cert e ca dupa aceasta experienta nu ne-a mai trebuit nici un parc de distractii… si inainte de parc a fost emotia cutiilor – cine a vazut Amelie stie depre ce vorbesc, dar nu pot da mai multe detalii…

Iar seara – noaptea am terminat-o cu o tura de cartier(e) cu trotinetele si s-a termiat tot cu o cutie 😉